Calendar

Iunie 2017
LunMarMierJocVinSamDum
 << < > >>
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

rss Sindicalizare

Afisarea articolelor ce apartin categoriei: Prima categorie

Mor dupa ciuperci...poate ajung in Paradis!




Click above to add it to the post (ciulam10.jpg)

Click above to add it to the post (ciulam11.jpg)
Click above to add it to the post (ciulam12.jpg)

Click above to add it to the post (ciulam13.jpg)
Mi-am adus aminte ca mor dupa ciuperci...sper ca reciproca sa nu fie valabila, nu de alta, dar macar sa apuc 21 decembrie 2012. Pentru cine stie de ce...bine...pentru cine nu are habar de data asta, nu dati cautari pe google pentru ca va veti strica clipele de fericire.
In fine, sa revenim...dupa cum spuneam, mor dupa ciuperci. in familia mea nu prea s-a gatit felul asta de mancare pentru ca mama a avut o aversiune fata de ele dintotdeauna, poate din grija de a nu-si pune membrii familiei in pericol. Bine, o inteleg...dar nici macar ciuperci la cutie n-am vazut sa fie gatite de mama.
Prin urmare, tot de la bucatarul sufeltului meu am invatat reteta asta pe care, prin minune si cu ajutorul lui Dumnezeu am dus-o la sfarsit si colac peste pupaza, au mai mancat si altii din ea in afara de mine.
Filmul se numeste CIULAMA DE CIUPERCI, iar ingredientele sunt cele ce urmeaza (actrita principala sunt eu, fireste :) , iar actorii secundari celelalte ingrediente)::
  • 1/2 lingurita sare
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 1 lingura faina alba
  • 1 kg ciuperci proaspete
  • 1 varf cutit de piper
  • 50 ml apa calduta
  • 50 ml vin alb (sec)
  • 2 buc. ceapa de marime medie
  • 2 legaturi marar verde
Prin urmare, se aduna un kg de ciuperci, de preferat pe vreme dupa ploaie, pentru ca atunci se fac cel mai bine. Sau macar inchideti umbrela atunci cand intrati in supermarket. Se iau doua cepsusoare de marime medie si se dezvelesc cu grija de camasa, astfel incat sa ramana goale-golute si albe si sa se sclade frumusel in jetul de apa de la chiuveta. Cepsuoarele astea se taie marunt, dupa priceperea fiecaruia, dar daca mi-a iesit mie operatiunea asta, garantez ca-i va iesi oricui.
Intr-o tigaie destul de incapatoare se rastoarna 100 de ml de ulei de floarea soarelui care se lasa sa se incinga de ciuda, dupa care se face in asa fel incat sa se imprieteneasca cu cele doua cepsore taiate maruntel, se adauga putintica apa calduta si se lasa cepele taiate pana cand incep sa fiarba putin, nicidecum nu se vor lasa sa se bronzeze.
Ciupercile se grijesc bine de gunoaie, se spala in mai multe ape si se taie felii cat mai subtiri, astfel incat sa ramanem si cu degetele si cu unghiile de la maini. Se adauga si ele in tigaia incapatoare, astfel incat sa fie o adevarata petrecere si mai putem adauga nitica apa calduta, nu prea multa, ca ciupercile mai plang si ele cu lacrimi de crocodil, intre timp.
Dupa vreun sfert de ora academic, intervenim in problema si cinstim prietenia din tigaie cu fix o litra de vin sec, dar sec am spus, pentru ca ciupercile-s dulci de la mama lor si n-are rost sa ingretosam situatia.
Intre timp, intr-o cescuta, pregatim un fel de apret si anume amestecam o lingura de faina cu nitica apa calduta. Mai tragem cu ochiul la tigaie si cand consideram ca lichidul a scazut destul de rezonabil, intervenm cu amestecul din cescuta, amestecand cu o lingura de lemn, astfel incat sa nu facem prea mult deranj pe acolo.
Ei, acum vine treaba cu sarea si piperul dupa gust, dar eu va spun, cu mana pe inima, ca o jumatate de lingurita de sare si 4-5 prafuri de piper proaspat macinat is numai de ajuns astfel incat sa ne lingem pe deste la sfarsit.
Mararul se spala bine-bine cu apa rece si se scutura prin aer de vreo cateva ori, asa, ca intr-un dans besmetic, se aseaza pe tocator si se ia la intrebari pana cand se face mic-mic si marunt-marunt, mai-mai sa zici ca-i nisip, nu alta. Il adaugam peste nebunia din tigaie, mai alergam cu lingura de lemn de vreo doua-trei ori dupa el, lasam totul la petrecut inca vreo 2-3 minute si-i gata! Off! Am scapat!
Eu mananc ciulamaua asta dupa chiar ca mor nu alta, goala-goala, pentru ca nu as injosi-o cu paine sau mamaliga.
Dar, pentru ca respect toate gusturile, va spun ca altii o mananca de minune ori cu pita, ori cu maliguta, ori ca atare, ori ca garnitura la fel si fel de carnuri.
Iata cum acest concurs nu ma lasa sa dorm, iar PARADISUL ma face sa visez ca voi pleca in excursie la Brasov. Restaurantul Paradis by Carmolimp www.restaurantparadis.ro, despre care va spusei ca ma face sa visez, e sponsorul oficial al excursiei si da si de mancare si de dormit pentru castigatpr si inca 3 prieteni. Pfuu! E tare rau asta, chiar sunt de treaba cei de acolo si au si pagina de Facebook. Hai cu LIKE-urile, ca nu-i greu!
In afara de excursie, blogul care organizeaza concursul (aici) mai ofera doua premii, astfel:
  • Locul II – Un aparat de cafea Krups Dolce Gusto.
  • Locul III – Un set de Cutite Titanium Knife

Bafta tuturor! Cel mai bun sa castige!

21 Oct 2012
Admin · 476 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie

Legatura dintre drob si Paradis!

Inca de la inceput trebuie sa recunosc, cu mana pe inima si cu sufletul impacat ca sunt antitalent in bucatarie.
Adica, am pornire, demaraj, dar rotile mi se desumfla pe pe parcurs, cu mult inainte de a ajunge la destinatie. Admir persoanele care stiu sa gateasca, in special barbatii care stiu sa faca asta, tocmai de aceea ma inclin in fata lor.
Iubesc profund si produsul finit...absolut de fiecare data, pentru ca, in afara de icre, pot manca absolut orice, oricand si oriunde.
N-am ifose de genul ca doar mancarea mamei e cea mai buna, pentru ca, tot cu mana pe inima, recunosc ca, de multe ori, zeci de mancaruri m-au fascinat intr-un mod in care doar in fata unei picturi celebre poti ramane impietrit.
Reteta mea preferata...pfu...e greu, dar si usor de spus! Pentru ca stiu asta, ca pe o lectie invatata in scoala generala pe de rost si cu raspunsul gata pregatit si atunci cand cineva ma trezeste din somn.
DROBUL...aceasta minune inventata de o minte absolut stralucita reuseste sa-mi incante absolut de fiecare data, simturile, simtirile si sa-mi exacerbeze trairile mele de gurmanda.
Cine si-ar fi inaginat ca intr-o bucatica de dumicat pot incapea, pe de o parte, arome nebanuite de organe de porc sau de miel, dupa preferinte, mirosuri ametitoare de piper proaspat macinat si uneori de cimbru, precum si imensitatea verdetii unei gradini de ceapa, marar si patrunjel? Cui i-ar fi trecut prin cap ca mintea omeneasca ar fi putut uni destinele organelor fierte, ale sensibilitatii verzi si ale parfumului aspru-intepator al boabelor negre de piper?
Ar fi fost o nebunie sa scriu cum prepar eu reteta mea preferata, insa o sa scriu din postura ajutorului de bucatar jucand la dublu, o data pe langa bucatareasa care mi-a dat viata si o data pe langa bucatarul care mi-a fericit inima.
Iata cu ce trebuie sa ne pregatim pentru marea intalnire cu acest fel de mancare pe care eu nu-l mananc doar de Inviere, dar cu ocazia acestei Sarbatori folosesc doar organele de miel (in paranteza fie spus drobul cu piept de pui il mananc mai des este si un produs oarecum de dieta):
  • 30 gr unt (din cel mai gras daca se poate, cu 80% grasime),
  • 1 lingurita sare (grunjoasa, ca-i mai salbatica si se intrepatrunde mai bine cu restul ingredientelor),
  • 100 ml ulei de floarea soarelui (de aici de pe la noi...nu adus din alte colturi ale lumii)
  • 1 varf de cutit de piper negru macinat (atunci, pe loc, pentru ca aroma proaspata este inimaginabila)
  • 2 buc. ceapa arpagic (pentru un plus de noblete)
  • 3 legaturi marar verde (din gradina)
  • 4 legaturi de ceapa verde (tot din gradina...cine are)
  • 2 buc. oua de gaina (proaspete si galbioare)
  • 1 kg maruntaie de miel (rinichi, ficat, inima, plamani)
  • 1 buc. prapure de miel (pentru invelirea temeinica a bunatatii ce va sa vie).
Ne prindem parul, ne asezam boneta pe cap, ne spalam temeinic pe maini, ne facem cruce de Doamne-ajuta si trecem la treaba.
Se spala bine prapurele, apoi se lasa sa stea in apa rece, pentru indepartarea oricarei urme de miros.
Maruntaiele de miel se spala in cateva ape reci, dupa care se oparesc in apa clocotita.
Apa rezultata de la oparirea maruntaielor de miel se arunca (se spune ca este toxica), apoi acestea se se pun la fiert in apa cu sare in apa cu nitica sare, cam asa, cat scaparam din doua degete si se lasa sa clocoteasca timp de aproximativ 30 de minute.
Dupa ce s-au fiert, maruntaiele de miel se scot din apa in care si-au plans pacatele si se lasa la racit.
Dupa ce s-au racit, se toaca la cutit, foarte marunt (unii prefera sa le dea la masina, dar mie mi se pare o blasfemie sa le ratacesti prin masina de tocat si sa nu mai simti gustul bucatelelor plimbandu-se prin gura plina de pofte ascunse).
Ceapa arpagic si ceapa verde se toaca marunt (ceapa verde in bucati cam de 2 cm). Jumatate din cantitatea totala de ceapa se caleste in ulei, pana cand bronzul nu le ia prea mult culoarea fetei. In tigaie se adauga maruntaiele tocate marunt si se rumenesc impreuna inca 5-10 minute, asa ca intr-o uniune premaritala, pentru buna lor obisnuinta de dinainte de casatorie.
Se scurge excesul de grasime si se lasa compozitia la racit. Dupa ce aceasta s-a racit, se adauga restul cantitatii de ceapa, mararul tocat marunt-marunt, ca picurii de ploaie, ouale batute strasnic cu o furculita pana cand fac spume de suparare, se condimenteaza dupa gust cu sare (neaparat grunjoasa) si piper (neaparat macinat fin si foarte proaspat), apoi se omogenizeaza. Eeeeee...si omogenizarea are arta ei, de aceea aici intervin si eu, ajutorul de bucatar, in timp ce chef-ul se mai odihneste o tara. Si o iau asa, voiniceste, umbland cu palma printre maruntaiele taiate si restul ingrdientelor, pan' ce simt eu ca ele se iubesc profund si nu mai au gand sa se mai desparta vreodata.
Prapurele se scurge de apa, apoi se intinde in tava unsa cu unt, ca un pat regal ce-si asteapta printul incoronat.
Se adauga compozitia astfel preparata mai sus si se niveleaza frumos, dupa care se acopera drobul cu marginile prapurelui, ca sa-i tina de cald atunci cand s-o vedea in cuptor.
Se da tava cu drob la cuptorul incins in prealabil, unde se tine timp de aproximativ 35-40 de minute, pana cand se rumeneste. Din cand in cand mai tragem cu ochiul, sa vedem ce si cum e pe dinauntru, in aceasta masinarie minunata din care se intrezaresc arome afrodisiace de carne si marar.
Ei si daca v-ati gandit ca sarim hulpavi pe drobul-minune scos din cuptor, ei bine, lucrurile nu stau chiar asa. Pentru ca e indicat sa-l lasam putin sa-si traga sufletul dupa turul de forta din cuptor, astfel incat atunci cand l-om taia, nimic sa nu se destrame din bucatelele mari cam cat incap de doua ori in gura.
Iata am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea drobului-minune...preferatul meu din copilarie si pana in zilele noastre.Si-oi trai fericita pana la adanci batraneti de-oi fi binecuvantata sa ma infrupt cat mai des din aceasta magica inventie a mintii omenesti!
Ei si pentru ca trebuie sa multumesc cuiva ca a trezit in mine pofte "drobiene" apuse cam de la Paste (din pacate, ca zilele-s cam scurte pentru mine in ultima vreme), atunci ma aplec in fata acestui blog in care gasiti mecanismul de participare la concurs ce are ca premii o excursie la Brasov (ehe...:), un aparat de cafea (pentru cei care isi pierd noptile) si un set de cutite (pentru cei strasnici si priceputi la manuirea lor).
Si pentru ca trebuie sa existe si un sponsor, iata-l, in prezenta maiestuosului Restaurantului Paradis din Brasov, unde mananci ca-n rai si te lingi pe "deste", uitand ca stai la masa mare. Nu vom uita ca traim in epoca "Feisbucului" si ca, asa cum toata lumea se respecta si Paradisul o face. Nu ma supar daca ii dati un Like si nu ma supar nici daca ne vom intalni vreodata...in Paradis!
P.S. Si de-o fi sa castig...oricare dintre premii...promit ca daca voi lua cutitele le foi face cadou chef-ului inimii mele, daca voi lua aparatul de facut cafea, imi voi pierde noptile, iar de-o fi sa castig excursia ei bine, atunci trebuie sa va spun ca abia astept sa ma intorc de acolo, ca sa va scriu ce-am mancat din preparatele la care chiar acum ma uit din meniul Restaurantului Paradis. Am pus ochii pe vreo cateva...o tigaie tiganeasca, niste muschiuleti de porc impletiti si un tort cu crema de zahar ars...de am numai soare in ochi si ploaie in gura!
18 Oct 2012
Admin · 548 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie

Campanie electorala sau nu...

De ce trebuie sa vad, atunci cand deschid televizorul, tot soiul de nulitati si de analfabeti...oameni care ne conduc sau nu, oameni care reprezinta modele pentru tanara generatie sau nu...pitipoance moarte de foame care sunt etalonul adolescentelor din ziua noastra sau nu...
Stiu, veti spune ca am telecomanda si ca pot schimba postul. Lucrurile nu stau atat de bine si nu par atat de simple pe care ar trebui sa fie, pentru ca atunci cand vanzolesc butoanele telecomenzii, involuntar, ma uit pentru cateva clipe la personaje precum Ogica...Becali...Cruduta...Zavoranca...blonda lui Bote...
Am ajuns sa traim niste vremuri in care avem europarlamentari pe care nu i-am votat, presedinte pe care l-am vazut mult prea des la TV in campania sa de sustinere decat in tot restul mandatului sau si semidocti care ne reprezinta in UE si pe care daca-i intrebi cate stelute exista pe steagul Uniunii, nu stiu daca stiu macar sa le numere.
Nu traiesc in trecut, dar cred ca Ceausescu, in micimea sa, era cu mult mai inteligent decat mult politicieni din ziua de astazi si mai patriot decat toti politicientii de carton care se perinda pe la posturile TV.
Nu a inceput campania, dar vad tot felul de fonfaite - doamne de partid batand cu unghiile in pupitre cum ca vor face si vor drege, domni distinsi, la cravata, care incearca sa-si ascunda ceasurile de aur de la maini si sa ne planga foamea care ne ghioraie prin mate, iar ei nici macar cum e sa nu ai cu ce sa-ti platesti rata la banca sau cum e sa te uiti in ochii copilului tau incercand sa nu vezi-i lacrima atunci cand ii spui ca astazi nu ai bani de pachet pentru el.
Sunt absolut convinsa ca personajele de carton, politicientii carora le crapa burtile la propriu si pitipoancele care s-au hotarat brusc sa intre in politica dupa ce au salvat de la moarte toate balenele, dupa ce-si vor vedea numele inscrise pe listele celor care vor catiga locurile in Senat si Camera Deputatilor, vor avea o vacanta de iarna imbelsugata si calduroasa, in Romania...sau nu!

http://i39.servimg.com/u/f39/15/49/27/91/th/crudut10.jpg


15 Oct 2012
Admin · 210 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie

Sa incercam sa fim optimisti!

Exista unii oameni care, atunci cand nu au probleme si le fac ei singuri. 
Mai exista o categorie de oameni carora le place sa se planga din absolut orice sau sufera de mania persecutiei.
Mai exista o categorie de negativisti, carora orice le-ai spune sau le-ai propune, spun nu sau te refuza.
Paradoxal, oamenii astia nu au probleme. Sau poate au, dar insignifiante fata de problemele altora.
Faptul ca ai probleme multe de rezolvat la serviciu sau ca te-ai certat putin cu partenerul de viata, ca nu ai apucat sa faci curatenie inainte de Craciun sau ca, in afara de ce ai acum, ti-ai dori cu mult mai mult, toate astea palesc in fata altorprobleme mult mai grave.
Sunt oameni care nu au ce manca. Si cand spun ca nu au ce manca, n-o fac la modul figurat. Sunt oameni ai caror copii nu au mers niciodata la scoala si nici macar nu stiu ce fel arata un ghiozdan. Sunt copii care nici macar nu au auzit de Mos Craciun sau care nu stiu ce inseamna sa ai curent electric in casa.
Sunt oameni care sufera de boli incurabile.
Sunt oameni care supravietuiesc din niste bani pe care noi ii aruncam lunar pe servetele de masa si pe hartie igienica.
Mi-a placut intotdeauna sa raman optimista, oricat de multe probleme am avut. Am privit intotdeauna mai intai in jos, abia apoi in sus. Uneori nici nu  mai fost nevoie sa privsc in sus, pentru ceea ce am vazut in jos m-a determinat sa realizez ca problema mea era minora.
As vrea sa existe macar o zi in care sa incercam sa facem cu totii asta si sa nu ne mai smiorcaim pe la colturi. Detesc in special barbatii care fac asta, dar nici nu ma dau in vant dupa mironosite.
Imi place sa cred ca viata e frumoasa si sau iau, in fiecare zi, cate ceva bun de la ea. De ce sa ia numai ea de la mine? 
Vreau sa traiesc printre oameni optimisti si plini de sperante, capabili sa realizeze ca suntem oameni cu totii, cu probleme care apar in viata fiecaruia dintre noi. Vreau ca si altii sa priveasca mai intai in jos, la cei mai putin norocosi ca ei si la cei mai mult napastuiti de soarta. Poate asa se vor lecui de viciul de a privi doar in sus.

http://i39.servimg.com/u/f39/15/49/27/91/th/viata10.jpg






11 Oct 2012
Admin · 194 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie

Concurs Kanal D – Câștigă un city break la Istanbul cu „Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii”!

Anul trecut am avut inimaginabila sansa sa plec in prima mea vacanta la mare, peste granitele tarii.

Nu stiu de unde sa incep sa va povestesc, pentru ca si acum sunt sunt sub imperiul trairilor pe care mi-a fost dat sa le simt in acest sejur.

Impreuna cu o prietena am plecat la drum spre statiunea Marmaris din Turcia. Teama de necunoscut si dorinta de a vedea lucruri pe care pana atunci le vazusem doar pe internet au actionat ca un energizant asupra mea si toate astea m-au facut ca drumul cu autocarul sa fie ca un drum spre paradisul mult visat.

Nu aveam sa stiu ca voi trai experienta celei mai frumoase vacante din viata mea si recunosc asta cu mana pe inima.

Pe drum, am privit hulpav fiecare coltisor pe care puteam sa-l vad prin geamul autocarului, pentru ca nu vroiam sa pierd absolut nimic din drumul acesta ce parca ma ducea spre Paradis.

Dar pana in Turcia, dupa ce am trecut prin Bulgaria, am ajuns pe feribot. Cred ca nu voi retrai niciodata astfel de momente. Traversarea stramtorii Dardanele a fost ca un vis implinit pentru mine. Valurile care mangaiau feribotul si luminile de pe maluri vazute in noapte parca intregeau aceasta feerire nocturna scaldata in lacrimile mele de fericire.

A doua zi pe la pranz am ajuns in statiunea Marmaris, unde am fost intampinati de ghida noastra Veronica, o fata absolut minunata, cu un grai ce avea un usor accest dulce moldovenesc de peste Prut si care ne-a indeplinit absolut toate dorintele.

Credea cineva ca eu sunt obosita? Nu!!!! credea cineva ca cele aproape 24 de ore de mers aveau sa fie un impediment ca sa ajung la amrea mea iubita? Nicidecum! Am lasat bagajele in camera si prima oprire a fost plaja care se intindea la o aruncatura de bat de hotel. Nimeni nu ma mai putea impiedica sa ma duc sa sarut Marea Mediterana, atat de mult visata de mine si atat de mult vizionata de mine pe internet. Eu, romanca din Focsani aveam sa fiu cea mai fericita fiinta atunci cand marea m-a imbratisat si ea, de parca m-ar fi asteptat. Marea aceasta ce era pazita de muntii din care rasarea in fiecare dimineata fix la ora 7,20 avea sa-mi fie sora, prietena, mama si fiica pentru 7 zile. O iubeam pur si simplu, o adoram…o divinizam. Cu greu ma dadeam plecata de pe malul marii, dar trebuia sa vad si alte imprejurimi ale Marmarisului.

In prima seara am luat-o la pas prin statiune. Ce mi-a fost dat sa vad, cu greu sau poate niciodata nu voi putea uita. Arbusti de leandri aplecati de flori, curmali incarcati de roade, trandafiri cataratori pana la ultimile etaje ale cladirilor, banani ce numia in poze ii vedeam. Am ajuns in bazarul din statiune in care trebuie sa recunosc ca ne-am ratacit, dar, cu ajutorul localnicilor cu sange cald care ne imbiau cu bucatele de rahat sau de baclava, ba chiar ne ofereau si mici suveniruri, am reusit sa iesim la limanul statiunii. Trebuie sa recunosc gandurile mele oarecum invechite nu m-au lasat niciodata sa cred ca cineva se poate apropia atat de mult de tine fara absolut niciun interes. Turcii sunt niste oameni absolut incantatori, plini de amabilitate si cu un sufletr larg, larg, atat de larg incat in el pot incapea toti romanii deodata.

De remarcat faptul ca poti simti gustul distractiei absolut la fiecare pas, insa cu bun simt si cu limitele unor oameni absolut civilizati.

In alta seara am vizitat o mica fabricuta de rahat. In afara de faptul ca magazinele din statiune erau pline ochi cu rahaturi si baclavale, care de care mai aromate si mai sofisticate, in fabricuta aceasta am vazut cum pasta moale si lenesa, dulce si ametitoare se tranforma in patratele colorate de rahat, siraguri de pasta dulce, sub forma de carnati, amestecate cu migdale coapte sau cu fistic aromat. Poate cineva sa se abtina cand prin fata i se perinda atatea dulcegarii? Poate cineva sa plece cu cosul gol dintr-un astfel de magazin ce vinde vise dulci si palpabile?

Faleza statiunii ne era de acum cunscuta si obisnuiam ca, in fiecare seara s-o luam la pas si o starbatem dintr-un capat in celalalt, cu riscul unor picioare grele si obosite de atatea mers, la final. Dar pur si simplu nu puteam sa ne despartim de aceasta fasie incantatoare ce granituia apa marii, pentru ca era atat de vesela, atat de animata si atat de atragatoare. Micile ateliere de familie in care se fabricau covoare, alambicuri si alte obiecte cu specific turcesc, dar si nenumaratele restaurante in care te puteai delecta cu fel si fel de nebunii necunoscute gustului tau pana atunci te atrageau ca un magnet.

Trebuie sa recunosc ca am facut un drum special intr-o zi ca sa mananc ceva absolut uluitor de gustos si inspaimantatos de simplu de realizat totodata. Un urias cartof...umplut. Un cartof de dimensiuni cam cat ale unui dovlecel verde mai gras de la noi era copt, apoi i se scotea miezul fiebinte care era amestecat cu unt, cu cascaval ras foarte fin, cu fasii de piept de pui coapte si cu cateva frunze de salata verde tocata. Amestecul acesta magic si incredibil de gustos, avea sa se intoarca in pantecele cartofului mama (sau tata...cum preferati:) pentru ca, in final, sa rezulte ceva desavarsit ce nu se poate compara, ca gust, cu multe feluri de mancare extrem de scumpe din rstaurantele selecte. Am ramas cu acest gust si cu aceasta imagine in minte si cred ca, in proxima vizita in Turcia, sigur n-o sa ratez cartoful impanat din meniul meu turcesc.

Imi doresc foarte mult sa revad Turcia si mi-as dori sa vad si lucruri noi. Sunt absolut sigura ca ma voi intoarce de acolo cu valzia plina de noi amintiri si cu mintea plina de imagini frumoase care imi vor ramane simbol al iubirii pentru o natie si pentru o tara.

Iubesc Turcia si sunt fascinata de limba turca...poate candva voi reusi s-o invat, desi am mari dubii in ceea ce priveste acest aspect. Ador aceasta tara si cred ca undeva in vietile mele anterioare, cu siguranta am crezut in Allah si mi-am acoperit obrajii cu un val straveziu. Am avut acolo un sentiment de deja vu si lucrul acesta m-a facut sa plec convinsa ca nu era prima data cand eram acolo...dar nici ultima.

 

Kanal D îti poate aduce și ție un city break la Istanbul dacă scrii pe blog o poveste despre Turcia (detalii aici). Până atunci, dacă vrei să simți și tu atmosfera specifică Turciei, Kanal D te invită să urmărești serialul Suleyman Magnificul – Sub Domnia Iubirii, în fiecare luni și marti, de la ora 20:00″.

 

 



 

09 Oct 2012
Admin · 615 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie

Pagina precedenta  1, 2, 3  Pagina urmatoare