Calendar

Iunie 2017
LunMarMierJocVinSamDum
 << < > >>
   1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

rss Sindicalizare

Ma-ntorc la tine iar si iar...

Ma-ntorc la tine iar si iar mare albastra...
Iubesc marea pana in cele mai ascunse colturi ale sufletului meu. O iubesc in fiecare anotimp si mi-e dor de ea, ca si cum intr-o alta viata as fi fost rupta dintr-un val...incerc sa-l gasesc si acum pentru a ma simti intreaga.
Dragostea pentru mare a venit pe lume odata cu mine, sau poate chiar inaintea mea, cine mai stie...stiu doar ca dincolo de puterile mele omenesti ceva sau cineva reuseste sa ma aduca an de an la picioarele ei. Ingenunchez in nisip si-mi ingrop fata in spuna valurilor de la tarm...o aud si o miros prin fiecare simtire cu care m-a inzestrat Dumnezeu...simt ca mi-e mama! Si marea imi pune de fiecare data in par fel si fel de posoabe...scoici..alge...fire stralucitoare de nisip...simt ca ma iubeste si ea...unoeori aud ca-mi spune asta...noaptea, cand atipesc cu trupul moale lipit de un stabilopod pe care se sparg intruna valuri...leaganul copilariei si al vietii mele.
Inca de mica am fost purtata la mare de catre parintii mei. Nu stiam inca sa merg, dar stiam sa iubesc marea...in galetusa cu nisip si apa, spunand cuvinte intelese doar de noi doua, faceam amestecuri de dragoste si juraminte de iubire!
In timpul scolii, devenise deja o obsnuinta ca, de la serbarea de premiere de sfarsit de an, sa plecam direct la tren, eu cu coronita de trandafiri facuta de mama din trandafirul din fata geamului de la balcon (care sia cum mai exista), ai mei cu valizele pregatite de dinainte cu o saptamana.
Abia asteptam sa o vad si sa-i daruiesc coronita cu flori. Simteam ca pentru ea invatam tot anul, astfel incat sa pot sa savurez cu sufletul incarcat de dor, momentul in care eu, bucatica rupta din val, sa-i ofer acestei maretii albastre ofranda mea. Coronita plutea pe crestele valurilor pana cand o pierdeam din ochi, semn ca marea imi multumea la fel cum ii multumeam si eu de fiecare data cand o auzeam pe perna mea seara, inainte de culcare.
Cand am mai crescut, am simtit ca o iubesc altfel...cu fluturi in stomac si cu fiori pe sira spinarii. Inexplicabil...nimic gandit de dinainte...trebuia sa ajung la ea si sa-i povestesc clipele de peste an...sarutarile furate...visele zdrobite...grijile adolescentine si temerile pentru ceea ce va sa vina.
Stia sa ma asculte asa cum nimeni nu o facea. Lipita de stapilopode, calde inca de peste zi, atipeam ca in copilarie, cu capul sprijint in palme, icnercand sa n-o pierd din ochi nicio secunda...aveas i ea atatea sa-mi povesteasca.
Am lipsit doar doi ani...atunci cand, silita de imprejurari am ajuns alte doua mari...nicio macar o secunda nu mi-am imaginat ca le pot iubi, eu o pot iubi doar pe ea, cea din care m-am rupt si langa care mi-ar placea sa respir pentru ultima data. Trupul si mintea mea nu au fost intregi in acele veri...imi lipsea si fiecare secunda pe care o petreceam dincolo de granite erau precum gratiile unei inchisori in care eram silita sa stau. In acei doi ani am ajuns la ea o data toamna, atunci cand lacrimile mele de dor se impleteau cu stropii de ploaie cazuti din valuri si ii juram ca n-o sa mai plec niciodata de langa ea.
In cel de-al doilea an am ajuns la ea iarna si am simtit atunci ca o iubesc atat de mult incat nimeni nu mai avea loc in sufletul meu. Linistita si singura, ca o mama grijulie asteptandu-si copilul de la scoala ea era acolo, impietritab de vreme si de frig, surazatoare insa atunci cand mi-a simtit prezenta.
Am plecat de acolo cu lacrimile ei pe obraji si, de fiecare data atunci cand mi-e dor de ea, plang, iar din ochi rasar boabe de apa sarata, pline cu franturi de mare si cu rasarituri de soare.
As fi vrut sa-i spun cat o iubesc, dar nu stiu cum sa fac asta pentru ca cele cateva cuvinte pe care le stiu legate de acest sentiment ar pali in fata imensitatii sale. Mai bine nu-i spun...ma voi stradui sa-i arat an de an si noapte de noapte, asa cum o fac inca de pe vremea cand nu puteam inca merge si cand nu puteam inca vorbi.
Si pentru ca trebuie sa scriu si ceva legat de turism, astfel incat sa particip la acest concurs, incerc sa-mi aduc aminte de una dintre experientele mele in sederea la mare. Am stat in multe hoteluri, insa, voi aminti de sederea de la mare de anul trecut care s-a petrecut la Hotelul Majestic din Mamaia. Pe acest site puteti gasi o multitudine de locatii de cazare la mare, printre care si Hotelul Majestic, despre care tocmai va vorbesc.
O locatie excelenta, cu camere spatioase si curate, dar ceea ce exceleaza la acest hotel este mancarea. Servita in sistem bufet dimineata si la pranz, masa este extraordinar de bine gandita pentru toata lumea. In afara d mancarea din restaurant, afara fumega in continuu gratare pe care sfaraie mici si friptura, dar si tigai in care se rasucesc fel si felde preparate din carne de pui, porc, vita sau oaie.
La capitolul parcare insa nu stau prea bine si spun asta pentru ca la dimensiunea hotelului, locurile sunt extrem de limitate. Eu am gasit cu grutate un loc in lateralul hotelului, dar am avut ghinionul ca sub copacul langa care am parcat masina sa doarma foarte multi pescarusi. Intr-o singura noapte masina mea a fost alba. S-o duc la spalatorie? Pierdeam locul de parcare. S-o spal eu? Nu reuseam singura. Asa ca am rugat un baiat care am vazut ca se ocupa cu asa ceva, l-am platit si am fost asigurata catotul va fi OK.
Am dormit linistita, cu gandul ca masina mea va fi ca noua de dimineata. Socoteala de acasa nu s-a potrivit insa cu cea din targ si din prea mult zel, baiatul a ras petele persistente de pe masina cu tot cu vopseaua de pe ea. Nu mai aveam ce face, baiatul disparuse odata cu vopseaua de pe masina.
Am incercat sa privesc partea frumoasa a lucrurilor, privelistea marii de la etajul superior la care eram cazata, spectacolele de seara de pe terasa restaurantului si gandul ca anul viitor voi gasi un loc de parcare mai bun pentru masina mea, in concediu. Nu inchei insa pana nu mai adaug si faptul ca, din pacate, noi romanii nu prea avem simtul masurii si al bunului simt. Spun asta pentru ca, tot din pacate, la finalul mesei de pranz, de cele mai multe ori, pe mesele abia parasite de catre turisti, tronau farfurii pline cu mici, fripturi, dulciuri si stive de paine absolut neatinse. Oare e atat de greu sa ne ridicam de mai multe ori de la masa in cazul in care nu ne-am saturat si vrem sa mai mancam ceva? Oare e atat de dificil sa intelegem ca mancarea nu se termina? Ce ne face oare ca in plus de asta sa mai si strecuram, pe furis, cateva fructe si vreo cateva dulciuri "pentru copil, la plaja"...e atat de greu sa fim civilizati si sa ne respectam unii pe altii? De ce trebuie sa stam la coada la dozatorul cu suc pentru ca domnul ce a venit doar in slip la masa sa-si umple pet-ul de 2 l cu suc, in timp ceilalti asteapta cuminti doar cu cate un pahar in mana? Mai e mult oare pana cand cei 7 ani de acasa vor reprezenta exact cee ace se intelege atunci cand sunt rostite aceste cuvinte?

http://i71.servimg.com/u/f71/15/49/27/91/th/img_1710.jpg



12:23:18 . 22 Feb 2013
Admin · 256 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Prima categorie

Link permanent catre articolul complet

http://corasonblue.eublog.ro/Primul-blog-b1/Ma-ntorc-la-tine-iar-si-iar-b1-p25.htm

Comentarii

Acest articol nu are Comentariu momentan


Scrieti un comentariu

Statutul noilor comentarii: Publicat





Url-ul dvs. va fi afisat.


Va rugam introduceti codul continut de imagini


Textul comentariului

Optiuni
   (Salveaza numele, emailul si url-ul in cookies.)